Domnule Micu, aromâna nu e limbă, e dialect al limbii române, iar aromânii nu sunt minoritate, ci ramura sud-dunăreană a poporului român, care are 4 ramuri: daco-român, aromân, meglenoromân și istroromân. Acesta este un adevăr științific incontestabil și definitiv câștigat, nu doar pentru că orice copilaș de clasa a IV-a învață asta la prima lecție de istorie, iar trivializarea adevărului nu face decât să ducă în derizoriu orice alte bune intenții. De aici, grave confuzii: „nici limba aromână nu difera de limba romana si nici aromanii nu sunt o minoritate, are propria cultura, obiceiuri si chiar istorie”.
E unanim recunoscut că există diferențe între limba română, care este o limbă standardizată, și unul dintre dialectele sale istorice, aromâna, care este o grupare de graiuri nesistematizate. Și azi diferențele sunt mult mai mari decât erau acum 200 de ani, când ciobanul din Carpați și cel din Pind se înțelegeau mult mai lesne decât o fac în zilele noastre, când frații din Pind vorbesc același grai curat, iar noi vorbim un grai alterat, impregnat de neologisme și împrumuturi diverse. E evident că aromânii au propria cultură și istorie, ăsta fiind motivul pentru care nu sunt același lucru cu daco-românii. După cum, la scară, și transilvănenii au propria cultură și istorie față de dobrogeni sau moldoveni, despărțiți de granițe și de dominații străine cu caracteristici foarte particulare.
Revenirea la fundament, la surse și clasici, e necesară pentru eliminarea neînțelegerilor: Dunărea nu a fost niciodată un hotar pentru strămoșii noștri, care ocupau un vast spațiu, de la Marea Neagră și Nistru până la Adriatica, asta până când au venit slavii și au întrerupt această continuitate. De acolo s-au dezvoltat separat, daco-românii la nord, iar celelalte ramuri la sud de Dunăre. În era naționalităților, constituirea statului modern român, al cărui punct fundamental îl sărbătorim chiar azi, a permis acțiuni ale elitelor daco-române de conștientizare etno-lingvistică a fraților răpiți de istorie. Prin crearea de școli românești și atragerea la studii în România s-a reușit crearea unor elite, conștientizarea că nu sunt greci, s-au născut generații care au dat 100% din creația dialectală, din cultura aromână existentă azi. Și care e datorată exclusiv Statului Român. exclusiv!
Condițiile geografice nu au permis constituirea unui stat român consolidat (aromânii fiind disipați în comunități izolate, în mijlocul altor naționalități, fapt evident pentru oricine se uită pe o hartă), iar constituirea unui stat aromân în sine a fost o utopie dintotdeauna, după cum tot imposibilă a fost constituirea unui al doilea stat românesc în Balcani, după cum s-a încercat. Aromânii care au fost împroprietăriți în România, după Primul Război Mondial, au venit în urma cererilor lor disperate, și au făcut-o în calitate fundamentală de români. E absurd să se vorbească azi de „minoritate” aromână în România (dar se poate vorbi de „minoritate aromână” în toate celelalte state în care trăiesc), și nu o spune Academia, sau toți cercetătorii serioși, o spune în primul rând limba. Limba nu poate fi falsificată de interese politice sau de gașcă, e o dovada supremă a caracterului unitar al populației romanizate de la sud și nord de Dunăre, bineînțeles cu particularități date de parcursul istoric despărțit de la un moment dat, dar particularități care nu vor anula niciodată fondul original dominant.
Raspunsul domnului Stere la articolul despre aromani.
