Elena Udrea cu executare

Elena Udrea va face in sfarsit cei cativa ani de penitenciar cu executare, asta dupa ce a evadat de doua ori din tara, odata in Costa Rica apoi in Bulgaria. Mai are termen de cinci zile sa atace decizia de la Sofia, dar este evident ca nu prea are sanse sa scape si de data asta. Va sta 6 ani la racoare, asta daca nu va primi o reducere pentru buna purtare, ceva carti scrise sau mai stiu eu ce smecherie care sa-i faca sederea mai scurta. Fosta doamna Cocos a ajuns acolo unde trebuia sa ajunga cu cativa ani mai devreme.

Elena Udrea cu executare

Se vede ca dosarul Gala Bute i-a pus capac doamnei Elena Udrea, desi a trecut ceva vreme din  aprilie 2015 si pana in aprilie 2022. I-as fi indicat sa plece in Ungaria, cine stie daca nu o salva Victor Orban. Sau si mai interesant, in Rusia ar fi fost mai in siguranta decat alegerea neinspirata a Bulgariei. Suma pentru care i s-a infundat Elenei Udrea este de doar 8.116.800 lei, bani atribuiti de catre fosta doamna ministru pentru promovare.

Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.

Asta e frate, gainusa nu merge de multe ori la apa, eu zic ca s-a facut dreptate. Pacat ca asa de tarziu si evident cu costuri mari si fara a avea certitudinea ca se va recupera prejudiciul. Peste sase ani o sa fie libera, iar daca banii ii raman prin conturi, o sa zica ca a meritat afacerea.

News Reporter
Salut prieteni, eu Sunt George - primul care a venit în echipa Bucuresteni.info, te vreau si pe tine alături de noi dacă vrei sa oferi informații de calitate cititorilor noștri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.